Creșterea potențială a potenței: care poate fi soluția naturală?

Din timpuri îndepărtate bărbații fac tot posibilul ca masculinitatea lor să fie și mai accentuată, iar un element important în acest sens este capacitatea lor sexuală.

De-a lungul istoriei practic au încercat totul de la care au sperat îmbunătățiri, au fost soluții și mai eficiente, și mai puțin eficiente.

Înainte de a vorbi despre legumele, alimentele care cresc potențialul, să clarificăm: starea de sănătate inluențează în mare parte capacitatea sexuală masculină. La diabetici, hipertensivi sau cu viață mai puțin activă este frecventă perezența problemelor de erecție.

Se pare că cea mai bună soluție în acest sens este panax ginseng (ginseng corean) care s-a dovedit a fi eficient pentru tratarea tulburărilor de erecție. Conform numeroaselor studii umane ginsengul a crescut apetitul sexual și satisfacția la ambele sexe, prin urmare ginsengul poate fi primul dintre afrodisiacele naturale, cu efecte demonstrate, însă conform cercetătorilor este nevoie și de studii cu un număr mai mare de subiecți. Ginsengul își face efectul ca și Viagra: relaxează mușchii și accentuează alimentarea cu sânge a regiunii genitale.

Caracteristicle de creșterea apetitului sexual ale șofranului prima dată au fost testate pe șobolani, extractul a crescut frecvența erecției animalelor de sex masculin. Prin studiile umane l-au încercat la bărbați cu probleme de erecție și l-au considerat eficient în măsură mică și au descoperit efecte secundare.

Studiile nu au demonstrat efectul de creșterea potențialului al stridiilor sau ciocolatei, dar aceste alimente au ingrediente eficiente. Stridiile au un conținut ridicat de zinc care ajută la producerea spermei, ciocolata crește nivelul de fenil-etil-amină al creierului și serotonina, astfel contribuie la voia bună.

Conform experințelor pentru o viață sexuală sănătoasă este important ca bărbatul să consume cantitate corespunzătoare de țelină, avocado și migdale!

Contact
Romania, Carei, Strada Nicolae Titulescu Nr. 10
Telefon: 0261 861 607
Email: office@goldtfarm.ro
  • map